Authors of the new building: Radu Enescu, Constantin Goagea, Ada Demetriu, Vitalie Cataraga, Justin Baroncea
Rrestauration of the tower: Marina Iliescu, Radu enescu, Justin Baroncea
[EN] In 2008, we have started working on the restoration of the Drapers' Bastion within the project of rehabilitation and conversion of the fortified enclosure of the Fortress of Brasov.
At that time, there was an old project that met the beneficiary's original idea to restore the bastion and close it by a polycarbonate cover aiming at reconverting the space in a café.
While reinforcing works were going ahead, traces of the old site wall were emerging from excavations as well as relics of some other buildings that stood around the tower, at one point. Later, the foundations of a smaller tower bound to the old wall crossing the bastion have been discovered.
All these relics have changed the design assignment. In addition, polycarbonate or glass coating supposed some concrete reinforcement of the bastion cornice. An annular concrete ring should have undertaken the loads resulted from mounting the cover metal structure. This would have produced some major and irreversible alteration of the substance, the structure and the image of the bastion.
We opted for a reversible, less intrusive solution. Thus we have come up to the decision of mounting an interior independent tower that could not affect the bastion in terms of structure and could house a café and a tourist information center. The Drapers' Bastion was restored (including two guard roads that have been rebuilt) and preserved its independence in relation to the new building. The new tower provides a functional role to the restoration work, thus generating an active site within a wonderful area, though less used, of the ancient city center. Moreover, it is completely invisible from the outside and so does not affect in any ways its historical image.
Geometry and gaps of the new building relate directly to the shooting holes and the guard roads of the bastion. A complex spatial link is established between it and the new tower, therefore. Actually, the new building allows an inner perception of the bastion along its entire height. Thus, an intermediate uncovered space emerges, an ambiguous transparent place - inside the bastion and outside our intervention, though. The relationship with the city is rearranged: the city can be watched through the shooting holes that become accessible due to rebuilding the guard roads, while from inside the café the same holes are visible and, in a more distant background, some fragments cut out of the context. The recesses of the shooting holes integrate into the new architecture. The newly mounted tower becomes a mechanism that helps the visitor go through the bastion and experience a new relationship with the city and actually, it does not make any sense if not related to the monument geometry, holes and fabric.
As we have mentioned before, a dual spatial relationship including both a physical pathway between the two objects and some visual amazing and complex connections is established. Without physical alteration, the bastion may be envisioned and reconfigured due to the new tower.
The latter is made out of steel, except the foundation. There is not a neat separation between the structure and the closure. A system of square steel columns caught in a network of steel edge rulers is closed and at the same time braced by 75x300 cm Cor Ten steel panels. The floors are made of corrugated metal trays filled with reinforced concrete (based on the principle of lost shuttering boards).
The only apparent building material, both inside and outside are the Cor Ten panels. Differences in grain occur at floor levels, where the panels are fingerprinted for safety reasons of use and at ceiling levels, where holes cut into the panels let artificial light in.
We chose the Cor Ten steel primarily since we wished to reinterpret the spirit and memory of the site that does not pertain, we think, only to the shape and materiality that have been preserved so far. The bastion was built for defense. It was a place where pitch was boiled and buckets of hot oil and cannonballs were prepared. The shooting holes were designed in such a way as to protect the defenders and, at the same time, make many victims. During the battles, the walls were stuffed with cannon balls. We fancied the uproar, the smell and the frames of a battle. In such a place, we had to propose an info-café that narrates the history of Brasov fortifications. In which way could one feel comfortable being aware that they are drinking coffee in a former pressure cooker?
Steel has been the only material able to render both pressure and discomfort of such a place in a modern language. First, we visited Joseph Beuys’ “Pain Space” – the lead room at Caixa Forum in Madrid. There you feel claustrophobic, anxious and depressed after only five minutes of visit. In our case, the feeling was distorted and somewhat “sweetened” by the holes which establish the relationship with the bastion and the landscape. The feeling of a space where you are surrounded by Cor Ten steel remains strong enough, though. Space resonance, its sonority and oxide irregularities make you get an idea of weapon clangs. We have built a siege tower in the middle of a bastion of defense, an oxymoron we want to work in terms of re-reading the space remaining between the two vertical shells.
Guard roads resume both position and basic geometry of original ones (preserving only traces in the bastion walls) and are made of beech wood floorings mounted on a steel structure in a system where INP 100 consoles, square steel vertical pillars and current hand made of C-shaped molded metal plate basically built-up a single object. Expanded metal closure panels used for both the guard road and the staircase slightly alter the transparency relationships of this place "between" old and new, steel and plaster, recesses carved into masonry and large windows cut out in the Cor Ten tower.
The overall geometry of the new building follows the directions of the ancient enclosure walls and respects the geometric bench-marks of historical relics creeping through with vertical pillars and them extending atop via consoles.
The tower originates below the access elevation from a semicircular excavation that reveals the foundations of the ancient enclosure wall, later on interrupted by the bastion building. Old basement walls have been left unplastered as well as the foundation cornices that remained uncovered at the floor level of the access elevation. Thus, it is made the most of all major relics composing the palimpsest called the Drapers’ Bastion.
The reverting feature of the intervention has been also important for the design strategy. Apart from the foundation, the whole tower can be removed without affecting the bastion, if ever wished to revert to the original configuration. Moreover, the metal tower is fully recyclable. Both the Cor Ten panels and the vertical structure can be fully recovered.
The current access to the bastion is temporary. A shooting hole has been adjusted to connect the monument with the pedestrian area under the Tampa Mountain. In a second phase, a pathway is going to be built by recapturing the lines of the guard roads that once connected the Furriers’ Bastion to the rest of the fortifications. This intervention is going to reopen to the public the original entrance located toward the interior of the fortress.
[RO] O intervenţie invizibilă din exterior, delicată şi complet reversibilă pune în valoare Bastionul Postăvarilor din Braşov şi creează un spaţiu interior complex şi o nouă relaţie a ansamblului cu oraşul.
Autori clădire nouă: Radu Enescu, Constantin Goagea, Ada Demetriu, Vitalie Cataraga, Justin Baroncea
Restaurare bastion: Marina Iliescu, Radu Enescu, Justin Baroncea
În 2008, în cadrul programului de reabilitare şi reconversie a incintei fortificate a cetăţii Braşovului, am început să lucrăm la restaurarea Bastionului Postăvarilor.
La acea dată, exista un proiect mai vechi, ce răspundea ideii iniţiale a beneficiarului de a restaura bastionul şi de a-l închide cu un capac de policarbonat cu scopul reconversiei spaţiului într-o cafenea.
Pe măsură ce avansau lucrările de consolidare, în urma săpăturilor, au apărut urmele zidului vechi de incintă şi urme ale unor construcţii care la un moment dat au parazitat turnul. Mai târziu s-au descoperit fundaţiile unui turn mai mic adosat vechiului zid care traversează bastionul.
Toate aceste urme au modificat tema de proiectare. În plus, acoperirea cu policarbonat sau sticlă presupunea consolidarea cu beton a coronamentului bastionului. O centură inelară de beton ar fi trebuit să preia încărcările rezultate din montajului structurii metalice a învelitorii. Ar fi rezultat alterarea majoră şi ireversibilă a substanţei, structurii şi imaginii bastionului.
Am optat pentru o soluţie reversibilă şi cât mai puţin intruzivă. Aşa am ajuns la concluzia montării unui turn interior independent care să nu afecteze din punct de vedere structural bastionul şi care să adăpostească o cafenea şi un punct de informare turistică. Bastionul Postăvarilor a fost restaurat (inclusiv reconstruirea a două dintre drumurile de strajă) şi şi-a păstrat independenţa faţă de noua construcţie. Noul turn dă un sens funcţional operaţiei de restaurare, creând un loc activ într-o zonă splendidă, însă destul de puţin folosită a centrului vechi şi este complet invizibil din exterior, deci nu agresează imaginea istorică.
Geometria şi golurile noii construcţii sunt relaţionate direct cu gurile de tragere şi drumurile de strajă ale bastionului. Între acesta şi turnul nou se stabileşte o relaţie spaţială complexă. Construcţia nouă face de fapt posibilă percepţia interioară a bastionului pe toată înălţimea sa. Se naşte un spaţiu intermediar neacoperit, un loc ambiguu şi transparent – în interiorul bastionului însă în exteriorul intervenţiei noastre. Relaţia cu oraşul de reordonează: prin gurile de tragere accesibile prin reconstruirea drumurilor de strajă poate fi perceput oraşul, iar din cafenea sunt vizibile aceste guri, şi, într-un plan mai îndepărtat, fragmente decupate din context. Nişele gurilor de tragere se integrează în noua arhitectură. Turnul nou instalat devine mecanismul care îl ajută pe vizitator să parcurgă bastionul şi să experimenteze o nouă relaţie cu oraşul şi de fapt nu are sens fără raportarea la geometría, perforaţiile şi textura monumentului.
Se stabileşte aşa cum spuneam o dublă relaţie spaţială, ţinând atât de parcursul fizic între cele două obiecte cât şi de legăturile vizuale surprinzătoare şi complexe. Bastionul poate fi prefigurat şi reconfigurat cu ajutorul noului turn.
Acesta din urmă este realizat, cu excepţia fundaţiei, din oţel. Nu există o separare netă între structură şi închidere. Un sistem de stâlpi din ţeavă pătrată de oţel, prins într-o reţea de rigle din cornier este închis şi în acelaşi timp contravântuit de panouri de 75x300 cm din oţel Cor Ten. Planşeele sunt realizate din tăvi de tablă cutată umplute cu beton armat (pe principiul plăcilor cu cofrag pierdut).
Singurul material aparent de construcţie, atât la interior cât şi la exterior îl constituie panourile de oţel Cor Ten. Diferenţele de textură apar la nivelul planşeelor unde panourile sunt amprentate din motive de siguranţă a utilizării şi la nivelul plafoanelor unde panourile sunt perforate pentru a lăsa să pătrundă lumina artificială.
Alegerea oţelului Cor Ten a fost determinată în primul rând de dorinţa de a reinterpreta un spirit şi o memorie a locului ce nu ţin, în opinia noastră, doar de forma şi materialitatea ce au ajuns până la noi. Bastionul a fost construit pentru apărare, era un loc în care se fierbea smoala, se pregăteau găleţi cu ulei încins şi ghiulele. Gurile de tragere erau gândite în aşa fel încât apărătorii să fie cât mai protejaţi şi în acelaşi timp să facă cât mai multe victime. Zidurile erau burduşite de ghiulele în timpul bătăliilor. Ne imaginam vacarmul, mirosul şi fotogramele unei lupte. Într-un asemenea loc trebuia să propunem un info-café care să povesteasca istoria fortificaţiilor din Braşov. Cum sa bei cafea liniştit şi în acelaşi timp sa fii conştient că te afli într-o fostă oala sub presiune?
Materialul care putea sa redea în limbaj contemporan presiunea şi inconfortul unui asemenea loc era oţelul. Am vizitat în prealabil camera de plumb a lui Joseph Beuys din Caixa Forum din Madrid. Acolo te simţi claustrofob, angoasat şi deprimat dupa numai 5 minute de vizită. În cazul nostru, senzaţia a fost distorsionată şi oarecum îndulcită de golurile care stabilesc relaţia cu bastionul. Dar senzaţia spaţiului în care eşti înconjurat de otel Cor Ten rămâne suficient de puternică. Rezonanţa spaţiului, sonoritatea lui şi iregularităţile oxidului te duc cu gândul la zăngănitul de arme. Am construit un turn de asediu în miezul unui bastion de apărare, un oximoron care vrem să funcţioneze la nivelul relecturării spaţiului rămas între cele doua coji verticale.
Drumurile de strajă reiau poziţia şi geometria de bază a celor originale (din care nu au mai rămas decît urmele din pereţii bastionului) şi sunt realizate din podină de lemn de fag montată pe o structură metalică într-un sistem în care consolele INP 100, montanţii verticali din oţel pătrat şi mâna curentă din profil C de tabla ambutisată compun practic un singur obiect. Panourile de închidere din tablă expandată, folosite atât pentru drumul de straja cât şi pentru scară alterează imperceptibil relaţiile de transparenţă din acest loc “între”: între vechi şi nou, între oţel şi tencuială, între nişe împuşcate în zidărie şi ferestre de mari dimensiuni decupate în turnul de Cor Ten.
Geometria generală a noii construcţii preia direcţiile zidului vechi de incintă şi respectă reperele de poziţie ale urmelor istorice, strecurându-se printre ele cu sprijinele verticale şi extinzându-se prin console deasupra lor.
Turnul porneşte de sub cota accesului, dintr-o săpătură semicirculară care pune în evidenţă fundaţiile vechiului zi de incintă, întrerupt ulterior de construcţia bastionului. Zidurile vechi din demisol au fost lăsate netencuite, la fel ca şi coronamentele fundaţiilor care au rămas descoperite în planul pardoselii de la cota de acces. Se pun astfel în valoare toate urmele majore care compun palimpsestul numit Bastionul Postăvarilor.
Importantă în strategia de proiectare a fost şi reversibilitatea intervenţiei. Cu excepţia fundaţiei, întreg turnul poate fi demontat fără a afecta bastionul, dacă în viitor se va dori revenirea la configuraţia iniţială. Mai mult decât atât, turnul metalic este complet reciclabil. Atât panourile de Cor Ten cât şi structura verticală se pot recupera integral.
Accesul actual în bastion este provizoriu, fiind adaptată o gură de tragere pentru a conecta monumentul cu pietonalul de sub Tâmpa. Într-o a doua etapă se va realiza un parcurs, recuperând traseele drumurilor de straja care legau bastionul Cojocarilor cu restul fortificaţiilor. Prin această intervenţie se va redeschide publicului intrarea originală aflata spre interiorul cetăţii.
