by / autor: Ștefan Ghenciulescu
[EN] The more Bucharest architectural and urban patrimony is destroyed, the more publications dedicated to the city appear. It is an accountable phenomenon that pertains not only to a nostalgic evocation and exorcisation of the trauma caused by the totalitarian operations of the eighties but also to authors’ wish to bring arguments (explicitly or not) on the fact that Bucharest has had a valuable and determining patrimony in terms of our identity, a patrimony that deserves protection and promotion. This assertion might look obvious; however, most people (and even part of the elites) do not value and do not connect affectively to the city where they live. The poor status of old buildings, the ubiquous mixture of historical parts and valueless wide areas generates a mostly negative image: to many people, Bucharest appears like a city with little history, lacking a special character out of which just a few streets, districts and buildings could be valued. This lack of valorization on behalf of society is just what becomes one of the main factors that have accounted for the past destruction and allows rude interventions nowadays. In most circumstances, works about Bucharest defy this state of things by recalling an idealized past, a patriarchal “genuine Bucharest” opposing modernity, which may represent the spirit of the city. However, arguments may be brought that the identity of a city does not express a frozen past, but a process that pertains to both architectural and urban shapes and social ones, while differences as compared to other cities do not necessarily mean a lack of genuine urban values, but maybe the fact that we are facing another type of urbanity.
While refusing both the nostalgic accounts and the trite clichés about a poorly loved and hardly understood city, the book offers an original reading of the dwelling culture in Bucharest. It covers the period of liberal modernization (from the beginning of the 19th century to the 1930s). The initial analysis has begun from architectural and urban forms, yet instead of approaching styles, it deals with merging, limits turned into places, depth and stratification. Behind several myths, you can certainly discover amazing qualities, elements of a particular urban culture. Thus, the chaotic growth could be read as an overlapping of unfinished projects, “the bigger village” as a transparent city, and the recent developments show express the disappearance of public space and opaque-ness of private places.
edited by: Zeppelin / EdituraUniversitară “Ion Mincu” București, 2009 / ISBN978-973-1884-19-6
The book was published with the support of the Administration of the National Cultural Fund (AFCN).
[RO] Pe măsură ce distrugerile patrimoniului arhitectural şi urbanistic al Bucureştiului avansează, se intensifică şi apariţia publicaţiilor dedicate oraşului. Fenomenul este explicabil, şi ţine nu numai de evocarea nostalgică şi de exorcizarea traumei produse de operaţiile totalitare din anii ’80, ci şi de dorinţa autorilor de a argumenta (explicit sau nu) faptul că Bucureştiul a avut şi are încă un patrimoniu valoros şi determinant pentru identitatea noastră, patrimoniu ce merită protejat şi promovat. Această afirmaţie ar putea părea evidentă; fapt este însă că majoritatea populaţiei (şi chiar şi o parte a elitelor) nu valorizează şi nu se raportează în mod afectiv la oraşul în care locuieşte. Starea proastă a clădirilor vechi, amestecul ubicuu de fragmente istorice şi de mari zone fără nici o valoare determină o imagine preponderent negativă: multora Bucureştiul le pare un oraş cu puţină istorie, fără un caracter deosebit şi din care nu poţi aprecia decât câteva străzi, cartiere, clădiri rămase. Ori, tocmai această lipsă de valorizare din partea societăţii devine unul din principalii factori care au justificat distrugerile din trecut şi care permit intervenţiile brutale din prezent. Acestei stări de fapt, lucrările despre Bucureşti îi opun de cele mai multe ori evocarea unui trecut idealizat, a unui „Bucureşti adevărat” patriarhal, opus modernităţii şi care ar reprezenta spiritul oraşului. Se poate însă argumenta că identitatea unui oraş nu este expresia unui trecut îngheţat, ci un proces, care ţine atât de forme arhitecturale şi urbane, cât şi de cele sociale, şi că diferenţele în raport cu alte oraşe nu înseamnă neapărat lipsa unei valori urbane autentice, ci poate doar că ne aflăm în faţa unui alt tip de urbanitate.
Refuzând atât evocarea nostalgică cât şi obişnuitele clişee despre un oraş puţin iubit şi aproape deloc înţeles, lucrarea oferă o lectură proprie a culturii locuirii în Bucureştiul din perioada modernizării liberale (între Regulamentul organic şi instaurarea regimului totalitar). Analiza originară porneşte de la forme arhitecturale şi urbane, însă nu vorbeşte despre stiluri, ci despre întrepătrundere, limite care devin locuri, adâncime şi stratifiere. În spatele miturilor pot sta calităţi surprinzătoare, elemente ale unei culturi urbane particulare. Astfel, creşterea haotică poate fi privită drept o suprapunere de proiecte neterminate, „satul mai mare” drept un oraş transparent, iar dezvoltările din urma vreme stau sub semnul dislocării spaţiului public şi al opacităţii locurilor private.
Volum editat de: Zeppelin / EdituraUniversitară “Ion Mincu” București, 2009 / ISBN978-973-1884-19-6
Cartea a apărut cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional.
